Â
Persoane rămase neidentificate au incendiat, în cursul nopții de duminică spre luni, autovehiculul unui imigrant român din Sardinia (Italia), în ceea ce pare a fi un act de xenofobie, relatează publicația L’Espresso în ediția online.
Vehiculul incendiat este un Citroen Jumper cumpărat de curând de către românul Nicolae Cîrnu, în vârstă de 35 de ani. Incidentul a avut loc în orașul Orosei (Insula Sardinia), unde românul originar din Constanța s-a mutat din 2001.
Tânărul poate fi considerat un model al imigrantului venit în Italia, pentru că a reușit să se integreze foarte bine în societatea italiană, înființând propria firmă, fiind căsătorit și având un copil. În plus, în propria firmă românul a creat cinci locuri de muncă pentru cetățeni italieni.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro